Motivul pentru care UNESCO cere retragerea unui spot în care apare și Cetatea Sucevei

Motivul pentru care UNESCO cere retragerea unui spot în care apare și Cetatea Sucevei
Publicat: 08/10/2014, 16:23
Actualizat: 05/04/2019, 14:01

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, prin președintele Constantin Traian Igaș, a înaintat o adresă Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) prin care sesizează apariția unui spot publicitar referitor la Programul Operațional Regional, operat în România de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în care muzeograful Ciprian Popovici afirmă că Cetatea de Scaun a Sucevei, restaurată cu fonduri europene, ar fi în patrimoniul UNESCO.

În conformitate cu datele oficiale furnizate de Institutul Național al Patrimoniului, organism național cu atribuții în domeniul patrimoniului național, și de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), Cetatea de Scaun a Sucevei nu figurează pe Lista patrimoniului mondial UNESCO din România, se spune în comunicatul Comisiei UNESCO.

„Ca urmare a acestor precizări, s-a cerut să se întreprindă demersurile necesare pentru retragerea sau modificarea spotului publicitar respectiv”, se mai spune în comunicat.

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervația Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetățile dacice de la Orăștie (1999), bisericile maramureșene din lemn (1999) și centrul istoric al orașului Sighișoara (1999).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...